Eligibilitate

Criteriile de selecţie:
Lucrările:

  • vor fi concentrate pe factori limitativi ai producţiei de orez sau grâu;
  • vor confirma palmaresul solicitantului precum şi realizările profesorului îndrumător;
  • vor include dovada efectuării unui stagiu de practică într-o zonă a lumii, alta decât cea în care solicitantul şi-a desfăşurat ultima activitate;
  • vor include o declaraţie prin care se angajează ca, la terminarea stagiului, să-si continue activitatea într-o instituţie publică din ţara de origine;
  • vor include studii la o universitate acreditată (participantă) cu reputaţie în domeniul ştiinţific şi în managementul financiar.

Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie:

  • să aibe diplomă de Master sau echivalentul acestora în Ameliorarea Plantelor şi Genetică sau în alt domeniu apropiat;
  • să fie doctoranzi sau admişi pentru începerea studiilor de doctorat în domeniul ameliorarii grâului sau orezului şi să îndeplinească criteriile de admitere;
  • să fie îndrumaţi de un profesor de la universitatea unde îşi definitivează studiile;
  • să fie eligibili de a studia într-o ţară străina;
  • pentru studenţii  înscrişi la Universităţile din Australia, Canada, Europa de Vest şi SUA, profesorii/cercetătorii instituţiei colaboratoare trebuie să-şi desfăşoare activitatea în ţări în curs de dezvoltare şi nu în Australia, Canada, Europa de Vest sau SUA. Pentru solicitanţii înscrişi la universităţile din alte ţări, profesorii/cercetătorii instituţiei colaboratoare trebuie sa-şi desfăşoare activitaea în Australia, Canada, Europa de Vest sau SUA. Colaborarea cu profesorii/oamenii de ştiinţă din cadrul centrului CGIAR creşte calitatea aplicaţiei, dar nu îndeplineşte cerinţele programului în ţările dezvoltate.

Solicitanţii înscrişi la doctorat înainte de data trimiterii cererii sunt eligibili pentru acest program. Acesti solicitanţi trebuie să aibă încă 2 sau mai mulţi ani până la disertaţia finală pentru a obţine titlul de doctor.